Meșteșuguri
Lemnul, lutul, țesătura, pielea și piatra. Șase meșteșuguri care au îmbrăcat, au hrănit și au construit satul gorjenesc.
Mâinile Gorjului
Ce se lucra în casă și ce se vindea la târg
Gospodăria gorjenească producea aproape tot ce îi trebuia. Ce prisosea pleca la târg, iar ce cerea meșter anume — olarul, cojocarul, pietrarul — se lua de la el.
Lemnul
Meșteșugul cel mai vizibil din Gorj: porți, stâlpi de cerdac, furci de tors, troițe la răscruce. Din stâlpul cioplit al casei gorjenești pleacă, prin Brâncuși, drumul spre Coloana fără Sfârșit.
Lutul
Olăritul se lucrează în vetrele de ceramică ale județului, între care Glogova este cea mai cunoscută. Vasele de uz gospodăresc, arse și smălțuite, se vindeau la târgurile de peste an.
Țesutul
Războiul de țesut din casă dădea scoarțe, velințe, ștergare și marame de borangic. Motivul geometric oltenesc, în roșu și negru pe fond deschis, e semnătura zonei.
Pielea și blana
Cojocăritul îmbrăca satul iarna: cojoace, sarici, chimire. Meșterul cojocar era, în multe sate, și cel care făcea încălțămintea.
Piatra
Cariera și pietrarul au lăsat urme în fântâni, în pietre de moară și în pragurile caselor vechi de pe văile Jiului și Gilortului.
Împletiturile
Nuiaua de răchită dădea coșuri, garduri și unelte de pescuit pe lunca Jiului. Meșteșug de casă, învățat fără școală.
De la stâlpul de cerdac la Coloana fără Sfârșit
Cea mai cunoscută consecință a meșteșugului gorjenesc nu stă într-un muzeu de etnografie, ci în mijlocul orașului Târgu Jiu. Constantin Brâncuși a crescut într-un sat unde lemnul se cioplea în romburi suprapuse, pe stâlpii de pridvor și pe furcile de tors. Coloana fără Sfârșit e forma aceea, dusă până la capăt.
Mai există meșteri?
Liga caută meșteri gorjeni în activitate, ca să îi poată prezenta pe site și la întâlnirile anuale.